Găsirea echilibrului între viața personală și cea profesională
Cristina Ioana Ursu (Dumitriu)
Psihoterapeut Cognitiv-Comportamental și Consilier Vocațional
Găsirea echilibrului între viața personală și cea profesională
Conceptul de work-life balance este unul pe care toți ni-l dorim realitate. De la angajați la freelanceri și antreprenori.
Fiecare își dorește mai mult timp pentru sine, pentru familie, pentru hobby-uri, pentru prieteni, pentru distracție sau relaxare.
Si, oare, cum să-l ai când jobul cere 8h din viața ta, plus 1h pauză de masă și mai pierzi cu transportul minim 1h pe zi? Între asta și cât ai nevoie să dormi mai rămân puține ore. Ore în care, poate, ai nevoie să faci curat în casă, să faci mâncare, să mergi la cumpărături, să plătești facturi, să iei copiii de la școală și multe altele.
Pare că timpul pentru tine e o utopie, nu-i așa? Și, având în vedere că sunt atâtea pe listă, cum ai putea?
Ei bine, se poate.
- Definirea echilibrului
Când ne gândim la echilibru în sensul per se al cuvântului, vedem poate în fața ochilor o balanță perfect aliniată, cu greutăți egale pe cele două brațe.
Și, interpretând așa situația, poate părea imposibil să ai un work-life balance cu un job de 8h pe zi și tot ce-am enumerat mai sus. Și pentru că încă nu s-a inventat ziua de lucru de 30h, avem nevoie să lucrăm cu ce avem.
Așadar, hai să începem cu a-ți adresa tu ție o întrebare: ce înseamnă echilibrul pe tine?
Și, înainte să citești mai departe, scrie răspunsul sau răspunsurile pe o foaie.
Poate că răspunsurile tale se duc în direcția sau direcțiile următoare:
- Un timp de lucru mai scurt
- Distanță mai mică de la job spre casă
- Să nu mai ai problema mâncării sau a treburilor prin casă
- Câteva ore pe zi pentru hobby-uri/relaxare/distracție/călătorii
Care este elementul comun în toate acestea? TIMPUL.
Și oricât ar încerca multe traininguri, articole și cărți să ne spună de cum gestionăm timpul, timpul nu poate fi gestionat. El curge într-o singură direcție pentru noi. Poate și de aceea este cea mai prețioasă resursă pe care o avem.
Așa că întrebarea corectă ar fi: ce fac eu în timpul pe care-l am este aliniat cu dorințele și valorile mele?
Pentru că, dacă simt că locul unde petrec peste 8h pe zi mă încarcă și-mi aduce nefericire, atunci acolo am nevoie să mă uit.
- Alinierea cu jobul
Un loc de muncă ar trebui să aibă ca scop satisfacția personală. Și nu doar financiară. Banii sunt doar un factor de igienă. Adică nu e suficient să acopere efectele unui loc de muncă toxic. Așa cum lipsa lor acută nu poate fi compensată (pe termen lung mai ales) de un mediu de lucru sănătos și frumos.
Vorbim în principal de satisfacție emoțională, cognitivă, relațională, socială.
Un loc de muncă nealiniat cu tine, cu valorile și principiile tale îți va stoarce energia. Te va obosi și irita. Iar oboseala și iritarea vor veni cu tine acasă. Senzația de prea plin va fi acolo și timpul petrecut acasă (când mai ai și alte îndatoriri) va fi prea puțin pentru a te putea reface. O asemenea stare te va face să procrastinezi, să faci lucrurile cu lehamite, să amâni. Iar amânarea și procrastinarea te vor încărca și mai mult pentru că sarcinile amânate se vor adăuga la celelalte noi care apar.
În momentul în care jobul tău te va împlini te vei simți și mai energizat. Când valorile și principiile tale vor fi respectate iar misiunea ta în viață îndeplinită, nu va mai exista senzația de pierdere a timpului.
Pentru că work-life balanceul înseamnă, așa cum spune Andra, o viață trăită cu ROST în toate aspectele sale.
Iată ce îți recomand pentru alinierea cu jobul potrivit ție. Un exercițiu în 7 pași. Varianta extinsă o poți găsi în cartea „Ce culoare are parașuta ta” a lui Richard N. Bolles:
- Misiunea în viață
Ia o hârtie și notează acel lucru care te entuziasmează, pentru care simți că te-ai născut. Care îți dă sensul.
Dacă nu știi care este acesta, nu-i nimic. Fii atent/ă în fiecare zi la lucrurile pe care le faci cu ușurință și plăcere. Observă-le și notează-le cu regularitate.
Se va naște de acolo cel puțin o idee.
- Abilitățile preferate
Notează-ți lucrurile pe care știi să le faci foarte bine.
Îți place să vorbești cu oamenii? Notează asta.
Ești entuziasmat/ă de creat rapoarte și făcut analize? Notează asta.
Adori momentele în care ești în centrul atenției și vorbești în public? Notează asta.
Ai prins ideea 😊
- Skillurile transferabile
Fiecare persoană învață de-a lungul timpului lucruri care pot fi folosite în mai multe domenii și joburi. Un exemplu foarte bun este Excelul. Odată ce l-ai învățat, vei putea să-l folosești la orice job.
Fă o listă cu toate aceste lucruri aplicabile în mai multe domenii. Vor constitui atuurile tale în momentul clarificării direcției tale.
- Condițiile de muncă
Analizând viața ta, nevoile tale, timpul tău, care sunt condițiile optime în care ai nevoie să lucrezi?
Vrei un program remote/hibrid/de la birou?
Vrei să lucrezi în ture? Dacă da, ce ture?
Vrei un job part time/full time/contract determinat/proiect?
Vrei muncă de teren sau de birou?
Orice idee ai, noteaz-o. Claritatea te va ajuta.
- Locația geografică
Ai dreptul să visezi. Dacă pentru tine echilibrul ar însemna să poți ieși pe faleză zilnic la alergat, atunci poate ai nevoie să îți schimbi locația unde îți desfășori activitatea.
- Nivelul de responsabilitate și beneficiile
Uitându-te la experiența ta și analizând și misiunea de la primul punct, cum vrei să arate jobul tău? Vrei să coordonezi echipe sau preferi să fii individual contributor? Vrei job cu putere de decizie sau preferi ceva mai rutinier? Oricare ar fi nevoia, noteaz-o clar.
Și notează și toate beneficiile pe care ți le dorești. De la tot pachetul salarial până la asigurări, bonuri de masă, gratuități și reduceri.
- Oamenii
Nu în ultimul rând, oamenii cu care lucrezi sunt teribil de importanți. Omul sfințește locul (sau dimpotrivă). Te încurajez să te gândești fie la oamenii cu care ți-ar plăcea să lucrezi și de ce, fie să construiești profilul colegului/șefului optim.
Și, bineînțeles, să notezi.
După ce ai făcut această muncă minuțioasă dar esențială, te invit să le ordonezi în funcție de prioritatea lor pentru tine. Poate cel mai important lucru pentru tine acum este locația și încă nu îți e clară misiunea. E în regulă asta. Această cunoaștere te va ajuta să targetezi posturi care să te ducă aproape de prioritatea ta și, astfel să-ți restaureze echilibrul.
- Prioritizarea
Spuneam mai sus că poate ai o groază de făcut. O listă cam așa:
- Sun-o pe mama și spune-i la mulți ani
- Participă la ședința despre noul proiect
- Finalizează trainingul de Public Speaking
- Mergi la cumpărături de mâncare
- Termină de citit ultimele pagini din cartea începută
- Ieși la alergat
- Continuă pictura pe numere
- Fă raportul de performanță al oamenilor din echipă
Te uiți la listă și pare că nu se mai termină. Așa că în astfel de momente matricea de prioritizare Eisenhower este sfântă. Iată cum le poți încadra și care este modalitatea:
Pe cele urgente și importante le fac imediat.
Cele importante dar nu urgente le voi finaliza după ce le termin pe cele urgente și importante (adică le planific).
Deleg către partener/părinte/vecin etc activitatea de a merge la cumpărături. Pentru că nu există un beneficiu în a fi eu cel care merge musai la cumpărături. Important e ca ele să fie făcute.
Aleg să nu mai pictez nimic azi pentru că e prea aglomerat. Deci elimin ce nu este nici urgent nici important.
Deja este mult mal clar și mai aerisit, nu?
- Viziunea de ansamblu
Ne-am uitat pe ce facem apropo de muncă, ne-am uitat pe prioritizare. Dar am nevoie, totuși, de o viziune de ansamblu. De o modalitate de „control” asupra tot ce înseamnă pentru mine viața mea și echilibrul meu.
Viața noastră are patru piloni principali: Sănătate, Muncă, Hobby-uri și Iubire.
Dacă ar fi să-ți imaginezi că fiecare pilon este o bară ce poate fi umplută de la 0 la 100%, cât de plină ar fi fiecare?
Și dă-mi voie să te ajut:
Sănătate = tiparele de mâncat, igiena somnului, controale periodice, sport, dezvoltare sănătății mentale etc
Munca = cât de mult simt că muncesc și cât mă încarcă acest lucru. (aici te poți folosi de pașii de mai sus de alegere a carierei și de matricea de prioritizare)
Hobby-uri = cât investesc ca timp în cursurile preferate, în călătorii, plimbări, joacă, natură, timp cu prietenii etc
Iubire = cât de mult face parte din viața mea iubirea? Putem vorbi de iubirea de sine, de cuplu, de familie, de prieteni, de animale de companie sau de viață în general
Rezultatul acestor bare, nivelul umplerii lor este subiectiv. Și tot subiectiv este și gradul de mulțumire pe care-l ai când privești cât timp investești în fiecare pilon.
Dacă totul e gol și tu ești mulțumit cu asta, atunci e în regulă.
- Concluzii finale
Claritatea și self-awarenessul sunt foarte importante. Definirea echilibrului este cheia. Iar odată ce acel echilibru a fost definit, vei putea să-ți dai seama în ce direcție să mergi.
Iar echilibrul înseamnă și disciplină.
Revizuiește în mod constant cum te simți. Fă un check pe busola vieții tale. Cere ajutorul. Definește ce este important și cu miză pentru tine și ce poate fi eliminat sau unde poți delega.
Work-life balance este un mod de viață și este satisfacția lucrurilor pe care le am de făcut. Odată cu aceste conștientizări vor veni în mod natural și limitele pe care le ai de pus.
Succes 😊
Articol scris de Cristina Ioana Ursu (Dumitriu)
Psihoterapeut Cognitiv-Comportamental și Consilier Vocațional
https://www.linkedin.com/in/cristina-ioana-dumitriu-ursu-59131726/
Share:
Articole asemănătoare

HR-ul și Managerii NU sunt psihologi. Dar trebuie să știe aceste 3 lucruri esențiale despre sănătatea mintală la locul de muncă.
HR-ul și Managerii NU sunt psihologi. Dar trebuie să știe aceste 3 lucruri esențiale despre sănătatea mintală la locul de

Ce este PTSD și C-PTSD? – Diferențele dintre ele și cauzele principale
Ce este PTSD și C-PTSD? – Diferențele dintre ele și cauzele principale. Daca ai intrat pe acest link este pentru

În câte moduri ne putem manifesta identitatea prin muncă?
În câte moduri ne putem manifesta identitatea prin muncă? Munca este una dintre principalele moduri prin care ne exprimăm identitatea

ADHD la adulți – Ce trebuie să știi și cum să te descurci
ADHD la adulți – Ce trebuie să știi și cum să te descurci Te-ai întrebat vreodată de ce, în ciuda

Anxietatea – Sfaturi și strategii pentru a o ține sub control
Anxietatea – Sfaturi și strategii pentru a o ține sub control Ce este și ce nu este anxietatea? Urmează un

Ce este inteligența emoțională și cum îți îmbunătățește relațiile?
Ce este inteligența emoțională și cum îți îmbunătățește relațiile? Coeficientul de inteligență (IQ-ul), despre care știm deja, nu mai este
Devino un Mental Health Ambassador Organisation!
Aderă la manifest și poziționează-ți compania ca lider în sănătatea mintală. Promovează un mediu de lucru sănătos și câștigă recunoaștere ca angajator dedicat bunăstării angajaților