Introducere în începuturile traumei

Trauma nu este ceea ce ni se întâmplă ci cum interpretăm ceea ce ni se întâmplă (Gabor Mate).

Trauma poate să apară încă din copilărie, când un copil trăiește un eveniment dureros. Însă ce face ca acel eveniment să fie realmente traumatizant este disponibilitatea (sau, mai degrabă, lipsa acesteia) părintelui de a-i fi alături și a-i oferi confort și un spațiu securizant. 

Dacă acel moment traumatic este lăsat neadresat, se înrădăcinează acolo ca o credință sau busolă de viață. Să luăm un exemplu: să spunem că ai făcut ceva greșit când erai copil. Ai vrut să dezmembrezi un radio pentru că erai curios și, din greșeală, l-ai stricat. Părintele a observat și ai primit prima palmă din viața ta. Dureroasă. Dar mai rău decât palma a ars trădarea, șocul de a păți așa ceva de la persoana ce reprezintă universal tău.

Și totuși, evenimentul în sine poate fi depășit dacă părintele vine și-și cere iertare. Explică. Își asumă atât reacția cât și schimbarea în viitor.

În schimb, dacă asta nu se întâmplă, există mari șanse să crești fiindu-ți frică să greșești. Temându-te de cel mai mic eșec. Rămânând mereu în zona de confort și considerând că nu meriți decât să fii pedepsit atunci când ceva nu merge bine. Și nu doar în viața privată ci și la locul de muncă.

Este, însă, și o veste bună: poți învăța să gestionezi trauma. Să o integrezi și să stăpânești tu efectele a ce a fost. 

Cum ne dăm seama că avem o traumă?

E important, în primul rând, să înțelegem gravitatea și adâncimea unei traume reale. Să reușim s-o diferențiem de alte afecțiuni precum anxietatea, depresia sau burnoutul. Și detaliem aici 

1. 1. În primul rând trauma este strâns legată de un eveniment izolat, anume, ce poate fi definit și povestit. De un moment care, în prezența factorilor declanșatori, poate reveni adesea în flashbackuri însoțit de o serie de stări neplăcute fizice și psihice.
   2. Pentru că emoțiile ce vin la pachet cu amintirea traumei pot fi copleșitoare, voi dezvolta mecanisme de coping pentru a putea gestiona. La fel ca-n exemplul de mai sus cu teama de greșeli, în momentul activării traumei, persoana poate începe să evite sau chiar să se izoleze, eliminând astfel riscul de a simți din nou emoțiile copleșitoare.

• Somatizările sunt un alt efect al traumei. Ele pot apărea în momentul întâlnirii sau reîntâlnirii cu evenimentul traumatic sau inclusiv la reamintirea traumei. Somatizările pot afecta oamenii în diferite moduri și asupra diferitelor organe sau părți ale corpului: dureri cronice, probleme digestive, tensiuni musculare acute, amorțeli etc.

Și, cel mai important de reținut: în somatizare nu există o explicație medicală pentru acele dureri.

1. Adesea, în cazul unei persoane ce a suferit o traumă, putem regăsi credințe și cogniții negative, iraționale chiar. Explicația principală pentru acest lucru este tot în originea traumei: o persoană lăsată să treacă singură prin suferință (desi este vizibilă suferința pentru ceilalți) va învăța automat din acea situație că nu merită să aibă oameni alături, că nu valorează suficient și că nu are dreptul la mai bine.

Așadar, acel eveniment traumatic cu o puternică încărcătură emoțională va facilita înrădăcinarea acelor credințe iraționale negative, persoana ajungând să gândească despre sine că nu este bună de nimic, că merită ce i se întâmplă și că nu poate fi mai bine de atât. 

1. În strânsă legătură cu punctul de mai sus, adesea în cazul evenimentelor traumatice persoanele ajung să simtă sentimente de rușine și chiar vinovăție, asumându-și în întregime responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat.
2. Nu în ultimul rând, o persoană ce a trait o traumă prezintă adesea anxietate, senzația de a fi mereu ca pe ace. Așteptându-se mereu să se întâmple ceva rău, ceva ce nu poate controla. 

Pentru că trauma este cum interpretăm ceea ce ni se întâmplă, fiecare persoană poate percepe ca fiind traumatice diferite tipuri de evenimente: abuzul sexual, violența domestică, dezastre naturale, război, pierderea oamenilor dragi în moduri neașteptate. 

Toate acestea pot fi interpretate ca evenimente traumatice, iar în cazul în care se întâmplă, să aibă nevoie de intervenție. Intervenție ce va fi detaliată în punctul următor.

Reamintesc, însă, din nou faptul că cel mai important lucru de identificat este flashbackul, retrăirea evenimentului în prezența factorilor declanșatori. Acest lucru vine la pachet cu celelalte puncte menționate mai sus. Altfel, anxietățile, credințele negative, evitarea sau somatizările pot fi găsite în viața unei persoane și separat, nelegate de o traumă.

Iar toate acestea pot fi confirmate de un specialist.

La cine mă duc? Cine mă poate ajuta?

În primul rând reține că nu este vina ta. Ai făcut tot ceea ce ai putut mai bine cu resursele pe care le-ai avut la îndemână. Evenimentul traumatic pe care l-ai trăit a fost unul extrem de nefericit pe care nu l-ai meritat. Ce meriți, în schimb, este să-ți fie bine. 

În al doilea rând, este în regulă și chiar indicat să apelezi la o echipă de specialiști care să te ghideze și susțină în procesul de integrare și gestionare a traumei. Iar aceștia sunt următorii:

1. Psihologul clinician

Are rolul de a investiga, aplica teste și susține psihiatrul în punerea diagnosticului. Lucrează în parteneriat cu medicul psihiatru și face investigațiile detaliate care pe acesta din urmă îl ajută în punerea unui diagnostic corect. 

Vindecarea pacientului nu intră neapărat în atribuțiile psihologului clinician, mai puțin dacă are formările și pregătirea necesare.

1. Psihiatrul

E cel care pune diagnosticul si dă eventual tratament medicamentos acolo unde este necesar. Este singurul în măsură să recomande medicație și să elibereze rețete, având la bază formare în medicină.

1. Psihoterapeutul

Poate fi de diferite tipuri de specializări (cognitiv-comportamentală, psihanaliză, analiză tranzacțională, de cuplu etc) și în funcție de aceste specializări, folosește diverse tipuri de abordări pentru a ajuta clientul să înțeleagă substraturile problemelor sale, să le accepte, să-și gestioneze emoțiile și să dezvolte modalități noi și sănătoase de gestionare a fiecărei zile.

Când să apelez la un specialist?

Recomandarea ar fi IMEDIAT. O trauma este destabilizantă. Îți afectează buna funcționare de zi cu zi. Te face să te închizi în tine, să eviți locuri și oameni dragi, să te izolezi, să ai gânduri depreciative, intersectarea (într-un fel sau altul) cu amintirea momentului traumatic te face să ai atacuri de panică, lucrurile care obișnuiau să-ți placă nu-ți mai plac și poate chiar nici nu mai prezintă interes pentru tine, te cuprinde anhedonia sau chiar depresia.

Cu cât trece mai mult timp, cu atât efectele menționate mai sus se adâncesc și devin din ce în cem ai dese și/sau debilitante. 

Apelarea cât mai devreme la un specialist te poate ajuta să integrezi timpuriu trauma și să dezvolți tehnici și abilități de gestionare care să nu te îndepărteze de tine și să îți permit să-ți continui viața normal și să ai în continuare puterea și controlul.

Ajută-te pe tine. În 10 pași la îndemână

Orice specialist te va încuraja și susține înspre independență. Scopul oricărui proces este de a ajuta persoana să se descurce, să dezvolte abilități de gestionare propria și nu să creeze dependență de proces. 

Iar pentru că o traumă doare tare, e nevoie și de lucru individual. De conectare cu sine și de acțiune, personalizată și în ritm propriu:

1. E important în primul rând să-ți dai timp. Evenimentul traumatic se înrădăcinează bine în structura noastră și se și ascunde uneori. Așadar intrarea în el va necesita timp, pași mici, acceptare și blândețe. 
2. Vindecarea are nevoie de martori. Așa cum o trauma nu survine când stau acasă, relaxat, singur, și colorez ci apare în relație cu alte persoane, la fel vindecarea are nevoie ca cineva să fie acolo. Să vadă, să înțeleagă, să susțină. Caută-ți, ușor și în ritmul tău, tribul. Oamenii care îți oferă ceea ce ai nevoie și în preajma cărora poți fi tu.
3. Ai încredere în specialiștii pe care-i alegi. Ai încredere în ce-ți propun ei. Fă-ți temele pentru acasă, pentru că schimbarea și independența vin prin asumarea și implementarea unor noi obiceiuri. 
4. Dacă nu poți avea încredere în specialiștii aleși sau dacă nu există chimie, nu renunță la proces ci caută oamenii cu care rezonezi. 
5. Ai grijă de tine. Alege-te pe tine. Fie că înseamnă să dormi mai mult, să nu te vezi cu oameni cu care nu-ți face plăcere, să comanzi o prăjitură bună sau să țipi în pernă. Pune limitele de care ai nevoie, spune NU acolo unde e nevoie.
6. În strânsă legătură cu punctul de mai sus, începi și exersează concentrarea pe corp. Ia-ți un interval de timp să faci asta. Începi cu 5 minute pe zi. În fiecare zi. La aceeași oră. Și mută-ți atenția către corp. Ce-ți transmite? Ce-ți cere? Care e cea mai relaxată zonă? Care e cea mai tensionată? Ce simți să faci când ai atenția către corp? 

Făcând asta și exersând această practică, vei construi o relație cu corpul tău, vei învăța să te ancorezi în prezent, să asculți semnalele pe care ți le trimite și să acționezi în acord cu ele. 

1. Tot în legătură cu punctul anterior, lucrează cu mâinile. Pictează, desenează, modelează în lut sau plastilină, lucrează pământul. Te va ajuta să-ți consolidezi relația cu tine și te va ajuta să încetinești, să respiri, să nu mai fugi prin viață sau de tine.
2. Stai cât mai mult la aer, plimbă-te, mergi cu picioarele goale în pământ sau iarbă. Toate studiile recunosc beneficiul aerului curat și al mișcării asupra stării de spirit. Și, mai mult de atât, conectarea cu natura este mereu vindecătoare.
3. Scrie. Ai încredere în puterea vindecătoare a scrisului. Este o tehnică extrem de bună de a scoate, de a aduce în extern gândurile și trăirile tale. De a le invalida sau invalida. A le vedea scrise, cu mâna ta, va fi o înfruntare extrem de curajoasă a traumei, a fricilor. Dă-ți timp s-o faci în ritmul tău și dă-ți șansa să nu le mai ții înăuntru. 

Ce să scrii? Orice. Așează-te liniștit/ă, cu foaia în față și lasă gândurile să curgă. Uneori vor fi poate cuvinte fără sens. Alteori vei scrie despre ce s-a întâmplat în zi. Ușor ușor va ieși și durerea. În ritmul în care poți. 

Și uneori poate vei dori doar să notezi progresul. Orice iese, e bine. Doar scrie.

1. Nu în ultimul rând, încearcă, atunci când îți este confortabil, voluntariatul. Poate cu cei care au trecut prin același lucru ca tine, poate prin alte probleme. Te va ajuta să înțelegi că nu ești singur/ă și îți va da un sens, o misiune. Îți va înrădăcina ideea că contezi, ești important/ă și meriți.

Nu există o ordine anume în care să faci acești pași. Și poate că nu toți vor funcționa pentru tine din prima. Și e ok asta. Citește lista. Las-o să se așeze. Recitește-o. Apucă-te de ce este la îndemână pentru tine. Când ești pregătit/ă le poți încerca și pe celelalte. Poți face și mai multe în paralel. 

Important este să încerci. Să începi. Și să dai timp efectelor să se instaleze. 

Concluzii

O traumă este, într-adevăr, ceva ce ți s-a întâmplat. Însă nu este vina ta. Tu ai făcut tot ce puteai mai bine cu resursele pe care le aveai la îndemână atunci.

Cere ajutorul. Caută oamenii potriviți ție, cu care rezonezi și care înțeleg și te susțin. 

Ai răbdare cu tine și fii blând/ă cu tine. Fiecare pas conștient pe care-l vei face te va duce cu puțin mai aproape de o viață sănătoasă.

Dă timp procesului și dă-ți timp ție. Rome wasn’t built in a day. Iar tu ești complex/ă. Și orice schimbare implementată cu răbdare și pe îndelete va fi una care va dăinui.

Ai încredere.

Există viață după trauma.

Articol scris de Cristina Ioana Ursu (Dumitriu)

Psihoterapeut Cognitiv-Comportamental și Consilier Vocațional

www.betterist.ro

https://www.linkedin.com/in/cristina-ioana-dumitriu-ursu-59131726/